Dispozitive de ridicare cu vid Righetti

Soluții inteligente de ridicare cu ventuze pentru toate nevoile


Dispozitive de ridicare cu vid Righetti

Soluții inteligente de ridicare cu ventuze pentru toate nevoile

Specialiști în dispozitive de ridicare cu ventuze

Specialiști în dispozitive de ridicare cu ventuze

De peste 20 de ani, Righetti îmbină creativitatea artizanală tipică italiană cu o viziune de producție industrială, creând astfel o gamă largă de dispozitive de ridicare cu ventuze indicate pentru sticlă, panouri termoizolante, tablă, marmură, granit și ceramică.

Depozitul nostru de 3500 mp este sediul central unde iau naștere toate ideile proiectate și implementate ulterior în cadrul departamentelor noastre. Acesta este locul, așadar, de unde pornesc ventuzele noastre, pentru a ajunge la dumneavoastră oriunde v-ați afla în lume.

Pe lângă miile de dispozitive de ridicare cu ventuze pe care le avem în catalog, putem crea și soluții personalizate și pe comandă pentru a răspunde în mod punctual nevoilor dumneavoastră.

Numeroase domenii de aplicare

Manipularea elementelor din STICLĂ pe șantier

De la geamuri mici până la vitralii, avem dispozitivul de ridicare cu ventuze potrivit nevoilor dumneavoastră. Știm că cei care manipulează elemente din sticlă în fiecare zi interacționează cu diferite forme și dimensiuni, motiv pentru care am făcut din modularitate punctul nostru forte.

Alimentate cu baterii, echipate cu circuit dublu de vid și monitorizate printr-o unitate de control,  dispozitivele de ridicare cu ventuză Righetti  sunt partenerul ideal pentru a instala cu ușurință elementele din sticlă pe șantier.

Mai multe informații despre ventuzele pentru sticlă →

 

Montarea de PANOURI SANDWICH

Montarea panourilor termoizolante nu a fost niciodată mai ușoară: dispozitivele de ridicare cu ventuze Righetti reprezintă soluția perfectă pentru a înjumătăți timpul de lucru și a reduce costurile respectând întru totul standardele EN13155.

Ventuzele noastre de ridicare sunt indicate pentru instalarea panourilor pentru perete sau pentru acoperiș, permițând, dacă este necesar, înclinarea încărcăturii  de la orizontală la verticală.  Datorită aspirației imediate,  ventuza aderă imediat la suprafață (netedă, cu micro-nervuri sau ondulată) protejând integritatea încărcăturii.

În plus, alimentarea cu baterii detașabile și reîncărcabile asigură continuarea lucrărilor non-stop.

Mai multe informații despre ventuzele pentru panouri sandwich →

 

Manipularea elementelor din TABLĂ

În timpul diferitelor etape de prelucrare a elementelor din tablă, ventuzele de ridicare ajută la manipularea acestora dintr-o zonă în alta a departamentului de producție.  În acest domeniu, dispozitivele de ridicare cu ventuze au în general o structură fixă pe orizontală, dar avem și câteva modele cu înclinare.

Righetti oferă ventuze cu diferite dimensiuni și capacități, în funcție de dimensiunile care trebuie ridicate; în cazul manipulării unor panouri din tablă cu dimensiuni foarte diferite, oferim soluții cu structură telescopică.

Alimentarea poate fi cu aer comprimat, electrică  sau cu baterie.

Mai multe informații despre ventuzele pentru tablă →

 

Ridicarea de PANOURI DIN STICLĂ

În producția și prelucrarea sticlei, ridicarea panourilor din sticlă prin utilizarea unei ventuze este o soluție foarte practică.

Soluțiile noastre pentru utilizarea la interior sunt disponibile cu alimentare pneumatică sau electrică. În plus, în funcție de nevoi, oferim modele atât cu combinații de înclinare (asistată sau manuală) și rotație (asistată sau manuală), cât și cu structură fixă pe verticală.

Plăcile de aspirație pot fi repoziționate de-a lungul axei centrale și al brațelor, asigurând o anumită modularitate a anvergurii de prindere.

 

Manipularea de PLĂCI CERAMICE

Manipularea de PLĂCI CERAMICE

Ceramica este un material din ce în ce mai folosit în multe aplicații, dar structura sa este foarte diferită de cea a marmurei. Acest lucru necesită utilizarea de ventuze care asigure un sprijin adecvat pentru întreaga dimensiune a plăcii.

Din acest motiv, plăcile de aspirație ale dispozitivelor de ridicare cu ventuze pentru ceramică pot fi repoziționate de-a lungul brațelor, care sunt la rândul lor mobile, pentru a se adapta cât mai bine la dimensiunile gresiei porțelanate.

Având în vedere dimensiunile mari ale plăcilor și grosimile subțiri ale acestora, ventuzele sunt echipate cu o înclinare asistată  pentru a facilita înclinarea sarcinii.

 

Ridicarea de PLĂCI DE MARMURĂ

În urma prelucrării marmurei, granitului sau a altor pietre, este necesar ca acestea să fie mutate în alte spații ale depozitului. Pentru a face acest lucru, dispozitivele de ridicare cu ventuze reprezintă instrumentul ideal.

Datorită plăcilor lor care aderă perfect la suprafețe netede, tratate cu flacără și buciardate, ventuzele Righetti  ridică și manipulează plăcile în maximă siguranță.

Alimentarea ventuzelor poate fi cu aer comprimat, electrică sau cu baterie. Modelele alimentate cu baterie sunt, de asemenea, foarte practice pentru realizarea de pardoseli și pentru lucrările efectuate în medii exterioare.

Mai multe informații despre ventuzele pentru plăci de marmură →

Pe lângă modelele disponibile în catalog și pentru aplicațiile standard, putem personaliza dispozitivele noastre cu ventuze în funcție de nevoile clienților. În ultimii ani ne-am  modificat și adaptat  ventuzele la diferite cerințe ale pieței și la nevoile individuale ale clienților noștri.

Serviciile oferite de compania Righetti

Achiziționarea unui echipament de ridicare cu ventuze reprezintă o alegere ce trebuie cântărită cu atenție deoarece înseamnă să decizi cum vei lucra în viitor. Dar cumpărarea unei ventuze nu este un scop în sine, iar noi știm bine acest lucru.

Calitate, asistență, întreținere și piese de schimb: suntem mereu alături de dumneavoastră.

În caz de nelămuriri, este suficient să dați un telefon pentru a rezolva orice nelămurire. Iar datorită depozitului nostru mare și bine aprovizionat, vă putem trimite eventuale piese de schimb cu livrare rapidă, chiar și după ani de zile de la achiziția ventuzelor.

Livrări în întreaga lume

Livrări în întreaga lume

În ultimii 20 de ani, ne-am extins rețeaua de vânzări în întreaga lume, creând relații puternice cu numeroși parteneri.

Distanța nu mai este un obstacol, iar ventuzele Righetti pot ajunge oriunde în lume. Încredințăm expedierile noastre unor firme de curierat recunoscute la nivel internațional pentru a garanta livrări precise și punctuale.

Serviciul de asistență Righetti

Serviciul de asistență Righetti

Încă de la primul contact cu noi, puteți conta pe o relație concretă, tangibilă și eficientă.

Vă putem oferi cea mai bună soluție, indiferent de nevoile dumneavoastră: informații, oferte, clarificări, depanare și asistență. Acestea sunt activități pe care le desfășurăm zilnic cu pasiune din birourile noastre situate în Verona.

Depozit de 3500 mp

Depozit de 3500 mp

Suprafața noastră de producție de 3500 mp este locul în care proiectăm, construim, testăm și livrăm ventuzele noastre.

Datorită depozitului nostru bine aprovizionat, multe dintre modelele noastre, precum și piesele de schimb, sunt disponibile pentru livrare imediată. Producția noastră este una dintre cele mai performante din sector pentru a putea garanta un produs de calitate în cel mai scurt timp posibil.

Măiestrie și tehnologie italiană: suntem specialiști în dispozitive de ridicare cu vid

Măiestrie și tehnologie italiană: suntem specialiști în dispozitive de ridicare cu vid

Pentru a ridica materiale atât de diferite între ele, este nevoie de experiență și expertiză.

Monitorizarea noastră constantă a pieței sprijină Departamentul de Cercetare și Dezvoltare în elaborarea de noi propuneri și soluții. Datorită cunoașterii profunde a mediilor de lucru, am proiectat numeroase dispozitive de ridicare cu ventuze, extinzându-ne în fiecare an  gama de produse pentru a putea oferi soluții întotdeauna adaptate nevoilor clienților noștri.

Ce înseamnă să utilizezi un dispozitiv de ridicare cu vid Righetti?

Suntem convinși de eficiența pe care  o aduce un dispozitiv de ridicare cu ventuze, dar lăsăm satisfacția clienților și a partenerilor noștri să vorbească în numele nostru. Descoperiți cum abilitățile noastre, combinate cu creativitatea, dau viață la numeroase soluții pentru fiecare nevoie.

Comandă livrată în timp record

Comandă livrată în timp record

Am plasat o comandă marți seara și în doar o săptămână încărcătura era gata de expediere. În toți anii de colaborare, Righetti a fost întotdeauna o sursă de certitudine: producție precisă, de calitate și rapidă.

  • Partener din Polonia
Reducerea la jumătate a timpului de lucru

Reducerea la jumătate a timpului de lucru

Când am decis să închiriez o ventuză Righetti pentru un proiect important de montaj al unor panouri sandwich, am închiriat-o timp de aproximativ o lună. Contrar celor planificate, am reușit să termin lucrarea în doar două săptămâni datorită ajutorului dispozitivului de ridicare cu vid. Nu s-ar mai putea fără!

  • Închiriere echipament în Vicenza, Italia
Realizare pe comandă

Realizare pe comandă

Când am contactat Righetti cu privire la o ventuză pentru tuburi, nu am avut multe speranțe că voi găsi o soluție. Mi-am schimbat părerea. Prin trimiterea unei mostre la compania lor, au proiectat și creat un dispozitiv de ridicare personalizat pentru mine.

  • Atelier de tâmplărie din Franța
Mulțumit de mai bine de 10 ani

Mulțumit de mai bine de 10 ani

Mi-am cumpărat prima ventuză Righetti pentru marmură în anul 2010 și încă funcționează perfect! Pentru mine a fost o achiziție fundamentală pentru munca mea de zi cu zi. În plus, cine altcineva îți poate oferi piese de schimb specifice ventuzei după atâția ani?

  • Client din Verona, Italia

Contact

Aveți nevoie de mai multe informații sau doriți să primiți o ofertă pentru un dispozitiv de ridicare cu ventuze? Completați formularul de mai jos cu datele dumneavoastră și descrieți pe scurt nevoile pe care le aveți: vă vom răspunde cât mai curând posibil.

- Completați următoarele câmpuri pentru a fi contactat -

Acest câmp este obligatoriu
Acest câmp este obligatoriu
Acest câmp este obligatoriu
Acest câmp este obligatoriu
Trebuie să introduceți o adresă de e-mail validă
Acest câmp este obligatoriu
Acest câmp este obligatoriu
Acest câmp este obligatoriu